Ani de tratament pentru depresie: când ADHD-ul stă în umbra

Alții din familia mea au ADHD — am privit istoria mea diferit!

Am fost tratată pentru depresie ani de zile. Nimeni nu a întrebat despre ADHD.

Mi-aș fi dorit să fiu mai curioasă, să caut mai multe răspunsuri mai devreme.

Am început să iau antidepresive la sfârșitul adolescenței. Unul nu părea să schimbe prea mult, așa că am încercat altul.

Am continuat să cer ajutor, să iau medicamentele prescrise și să aștept momentul în care viața de zi cu zi nu va mai fi ca un proiect de grup pe care îl făceam singură.

Unele dintre aceste medicamente au fost incredibil de greu de scăpat. Și după atâtea eforturi, eram încă epuizată. Încă sunt copleșită.

Încă mă întreb de ce lucrurile care păreau obișnuite din exterior mi-au luat atât de mult.

Credeam că sunt deprimată. Anxietatea părea posibilă.

Aceste explicații erau logice pentru informațiile pe care le aveam, așa că am încercat să mă îmbunătățesc în ele. Când tratamentul nu a schimbat părțile vieții cu care luptam, nu m-am gândit, poate că mai e o întrebare de pus. M-am gândit, ce naiba e în neregulă cu mine?

Apoi, alții din familia mea au fost diagnosticați cu ADHD, și am început să privesc istoria mea diferit. Vreau să fiu clar: un diagnostic de familie nu m-a diagnosticat. M-a făcut curioasă. Pentru prima dată, m-am întrebat dacă ceea ce am înțeles ca depresie a fost ADHD de-a lungul timpului — sau dacă ADHD explica dificultățile pe care tratamentul nu le-a atins niciodată.

Imaginea ADHD cu care am crescut a fost un băiețel care nu putea sta în picioare. N-am știut să caut o femeie care ar putea părea să țină totul împreună în timp ce în privat folosește tot puterea pentru a face asta.

O sarcină terminată pare o sarcină terminată. Nu poți vedea cât timp i-a luat să înceapă. O întâlnire pe care o amintea pare a fi o întâlnire pe care o amintea.

Nu vezi amintirile. O mamă care îi face pe toți să treacă prin zi arată ca o mamă care se ocupă. Nu o vezi neapărat așezată după aceea, întrebându-se de ce i-a luat absolut tot ce avea.

Acest efort invizibil poate deveni normal?

Acest efort invizibil poate deveni normal. Presupui că toată lumea lucrează atât de mult în spatele scenei. Apoi te învinovățești că ai nevoie de atâta efort. Acum găzduiesc Chaos & Caffeine, un podcast pentru părinții cu ADHD, și am vorbit cu specialistul ADHD Dr. Jennifer Dall despre modalitățile în care ADHD poate fi pierdută la femei.

Am discutat despre mascarare, epuizare, copleșire emoțională și despre experiența enervantă de a nu putea începe o sarcină pe care o vrei cu adevărat să o faci.

Dacă n-ai mai experimentat ultima, știu cum sună. Doar fă-o. - Mulțumesc, domnule.

Ideea incredibilă. De ce nu m-am gândit la asta în timp ce am petrecut jumătate din zi dorind să fac chestia asta? Din exterior, dificultatea de a începe poate arăta ca lene.

Să faci totul în ultimul minut poate părea un obicei rău. A fi obosit după o zi de a ține pasul poate arăta ca cineva care trebuie să gestioneze mai bine stresul. În timp, aceste judecăți ajung în capul tău.

Nu mai descrii ce se întâmplă și începi să te descrii ca fiind problema.

Dall și cu mine am vorbit și despre hormoni. Pubertatea poate face ca simptomele ADHD să fie mai greu de gestionat sau mai vizibile.

Schimbările hormonale ulterioare — în timpul sarcinii, după naștere, în perioada perimenopauzei și menopauzei — pot afecta modul în care o femeie simte simptomele sau modul în care funcționează vechile strategii de a face față.

Acea conversație m-a făcut să mă gândesc la cât de tânără eram când am cerut ajutor pentru prima dată, și la cât de mult din istoria mea nu știam să-mi spun. Nu spun că fiecare moment dificil din viața mea a fost ADHD. Depresia și anxietatea sunt reale și pot exista alături de ADHD. Antidepresanții ajută mulți oameni.

Nu pot să mă întorc și să declar că toți cei care m-au tratat au greșit. Dar pot să spun: am continuat să cer ajutor pentru că ceva nu se îmbunătățea.

Mi-aș fi dorit ca asta să fi provocat mai multă curiozitate în legătură cu ceea ce încă se întâmplă în viața mea de zi cu zi.

Dacă sună dureros familiar, vă rugăm să nu folosiți povestea mea pentru a vă diagnostica sau să nu mai luați medicamente. Unele antidepresive trebuie diminuate cu ajutorul unui medic; știu de la prima mână că eliminarea anumitor poate fi dificilă. În schimb, spuneți unui medic calificat ce tratament nu s-a schimbat. Descrieți sarcinile, timpul necesar, eforturile necesare pentru a arăta bine. Vorbește despre ceea ce îți amintești din copilărie și despre faptul dacă ADHD-ul se întâmplă în familia ta. Întrebați dacă o evaluare mai completă are sens.

Nu trebuie să intri într-o întâlnire știind răspunsul. Ai voie să intri și să spui că încă ceva nu se adaugă.