Româna, o posibilă limbă de examen în Marea Britanie
Este timpul să introducem limba română în examenul GCSE!
Eventuala introducere a limbii române ca opțiune de examen în cadrul GCSE (General Certificate of Secondary Education, examen național susținut de elevii britanici, de regulă la 16 ani) a fost tema unei conferințe organizate la sediul Parlamentului britanic. Aceasta a avut loc în contextul în care româna este deja a doua cea mai vorbită limbă străină în Anglia și Țara Galilor, conform anunțului Ambasadei României la Londra pe pagina de socializare.
Conferința a fost găzduită de parlamentarul Gareth Thomas, președintele Grupului parlamentar interpartinic pentru România, și a reunit parlamentari britanici, profesori, elevi români și reprezentanți ai comunității. Evenimentul a fost coordonat de jurnalista Tessa Dunlop.
Participanții au subliniat importanța introducerii unui examen GCSE pentru limba română, atât din perspectiva educațională, cât și identitară. Elevii români au explicat necesitatea de a avea acces la evaluare formală în limba maternă.
De asemenea, ambasadorul Republicii Moldova la Londra, Ruslan Bolbocean, a intervenit în cadrul dezbaterii.
În discursul său, ambasadoarea României în Regatul Unit, Laura Popescu, a afirmat că acest subiect depășește sfera politicilor educaționale, atingând aspecte legate de identitate, apartenență și recunoaștere. Ea a evidențiat că peste un milion de români trăiesc în Regatul Unit și contribuie semnificativ la economie și societate, fiind activi în domenii-cheie precum sănătatea, educația, afacerile și industriile creative.
Româna, la examenul GCSE în Marea Britanie?
Deși limba română este vorbită pe scară largă, elevii nu au în prezent posibilitatea de a susține un examen GCSE în această limbă.
Ambasadoarea a menționat că includerea acesteia în sistem a fost constant discutată cu Departamentul pentru Educație din Regatul Unit și organismele de examinare, însă progresul depinde de existența unei cereri suficiente și a resurselor necesare.
Laura Popescu a prezentat măsuri concrete de sprijin pentru menținerea identității lingvistice în diaspora, inclusiv cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR), desfășurate în școlile britanice, precum și lectoratele finanțate de statul român la Universitatea Oxford și Universitatea Cambridge. De asemenea, a fost menționată tradiția studiilor românești la University College London.
Ambasadoarea a subliniat că extinderea acestor programe educaționale și implicarea comunității pot susține demersul pentru introducerea GCSE la limba română. În acest sens, părinții sunt încurajați să semnaleze școli unde ar putea fi organizate cursuri de limbă română.
Laura Popescu a concluzionat că includerea limbii române în sistemul GCSE ar reflecta valorile de diversitate și incluziune ale societății britanice și ar recunoaște contribuția comunităților multilingve.