Sprijinul dintre colegi, cheie în combaterea hărțuirii online

Cum ajutăm un elev care suferă din cauza cyberbullyingului?

Participarea la prima mea experiență Erasmus+ a depășit simplele limite ale asimilării unor cunoștințe teoretice noi, transformându-se într-o schimbare profundă a perspectivei asupra realității.

Am avut prilejul să explorez noi unghiuri de vedere și să conturez rezolvări aplicabile pentru provocările majore cu care se confruntă atât sistemul educațional, cât și societatea civilă la scară europeană.

Ca profesor aflat la începutul carierei, am înțeles că lecțiile cele mai valoroase nu sunt doar cele academice, ci cele care mă ajută să înțeleg mai bine elevii, să-i susțin și să-i însoțesc în procesul lor de maturizare, devenind persoane mai responsabile și mai sensibile la emoțiile celor din jur.

În epoca actuală, interacțiunile sociale ale copiilor și adolescenților s-au mutat masiv în spațiul virtual. Rețelele de socializare, grupurile de conversație pe WhatsApp și platformele dedicate jocurilor video au devenit arenele principale unde se desfășoacă viața socială. Deși aceste instrumente facilită communicationul, ele oferă și un teren fertil pentru manifestarea unor comportamente nedorite, cum ar fi excluderea deliberată, umilirea, marginalizarea sau intimidarea. Formele specifice ale acestui abuz online includ trimiterea de mesaje jignitoare, publicarea fotografiilor fără acordul persoanei vizate sau lansarea unor serii de comentarii repetitive la adresa unui coleg.

Aceste acțiuni pot avea un impact devastator asupra încrederii în sine, a stimei de sine și a sentimentului de apartenență al individului afectat.

Între datele de 22 și 26 iunie 2026, am asistat în Copenhaga la cursul Erasmus+ intitulat „Cyber Confidence – Strengthening Digital Resilience and Ethical Online Engagement”. Acest program s-a concentrat pe formarea și consolidarea competențelor legate de siguranța digitală, cu o atenție specială acordată sprijinirii copiilor afectați de migrație (Children Affected by Migration – CAM).

Din multitudinea de subiecte abordate, două aspecte mi-au captat interesul deosebit: importanța sprijinului oferit de colegi (peer support) și mecanismul prin care un spectator pasiv se transformă într-un participant activ în efortul de oprirea fenomenului de bullying, trecând de la statutul de observator (bystander) la cel de susținător (upstander).

Pentru un elev sau adolescent care suferă în urma cyberbullyingului, una dintre cele mai dure consecințe psihologice este percepția că toți colegii au asistat la suferința sa, iar nimeni nu a intervenit. Această situație este ușor interpretată ca o formă de izolare totală.

În astfel de circumstanțe, sprijinul primit de la un coleg apropiat sau de la un prieten poate reprezenta primul pas crucial către solicitarea unei intervenții externe.

Sentimentul de apartenență se consolidează semnificativ atunci când victima beneficiază de susținerea unui coleg față de care nu simte că este judecată, un coleg care o încurajează să își exprime trăirile și dificultățile prin care trece.

Totuși, este fundamental să înțelegem că sprijinul oferit de un coleg nu trebuie să substituie, nici să poată substitui, intervenția unui adult, cum ar fi un profesor, un părinte sau un consilier specializat. Rolul colegului este de a susține victima, de a refuza participarea la hărțuire și de a semala mesajele abuzive. Mai mult, el trebuie să încurajeze victima să se adreseze unui adult care deține autoritatea necesară pentru a acționa eficient. În aceste situații critice, se recomandă ca victima să își păstreze dovezile digitale și să ceară ajutorul persoanelor sau al instituțiilor abilitate să intervină.

Profesorii joacă un rol central în acest proces, fiind una dintre principalele „căi” prin intermediul cărora elevii învață să identifice comportamentele abuzive și să reacționeze cu responsabilitate. O altă distincție relevantă, analizată în cadrul cursului, se referă la diferența dintre observatorul pasiv și participantul activ. Observatorul pasiv este definit ca o persoană care observă sau aude ce se întâmplă, dar nu ia măsuri pentru a stopa abuzul. Un exemplu concret din mediul digital ar fi elevii care citesc mesajele jignitoare dintr-un grup de chat, dar nu contrazic agresorul.

Rolul central al profesorilor în acest proces!

Acești spectatori nu sunt neapărat indiferenți; adesea, ei acționează din frica de a nu deveni ei înșimi următoarele ținte ale agresorului sau din simpla neștiință a modului corect de a interveni fără a agrava situația.

Aici intervine rolul decisiv al cadrelor didactice: acela de a furna elevilor instrumente concrete de acțiune. Expunerea elevilor către o strategie clară de intervenție poate reprezenta soluția la această dilemă.

Spre deosebire de spectatorul pasiv, participantul activ alege să intervină responsabil după ce observează o situație de abuz. Acesta nu doar se abține de la a distribui o fotografie fără consimțământul persoanei vizate, ci și sprijină activ persoana abuzată, raportând incidentul unui adult.

Fiecare act de distribuire a conținutului, fiecare comentariu negativ sau reacție agresivă contribuie la amplificarea incidentului și la intensificarea sentimentelor de nesiguranță, anxietate, frustrare și singurătate ale victimei.

Printre cele mai simple și eficiente forme de intervenție se numără refuzul de a participa la circulația conținutului umilitor. De asemenea, trimiterea unui mesaj de încurajare către victimă sau solicitarea discretă a ajutorului unui adult poate aduce un beneficiu mult mai mare decât o confruntare publică cu agresorul.

În cadrul cursului s-au dezbătut și o serie de măsuri și practici destinate nu doar oprirei cyberbullyingului, ci, în mod deosebit, prevenirii sale. Soluțiile propuse includ jocuri de rol, dezbateri bazate pe situații ipotetice și elaborarea unor coduri de reguli pentru grupurile digitale de comunicare.

În acest context sensibil, cadrul didactic are o responsabilitate esențială în construirea unui mediu școlar incluziv, echilibrat și sigur, unde elevul se simte încrezător că poate cere ajutor fără teama de a fi ridiculizat. Rolul profesorului implică ascultarea activă a elevului aflat în postura de victimă, protecția confidențialității acestuia și respectarea tuturor pașilor legali prevăzuți în regulamentele școlare. În funcție de gravitatea incidentului, cadrul didactic va iniția discuții cu familiile implicate, va consulta consilierul școlar sau va contacta reprezentanții instituțiilor competente.

Aceste aspecte capătă o importanță majoră în cazul copiilor afectați de fenomenul migrației.

Aceștia se confruntă nu doar cu dificultățile de integrare socială, ci și cu barierele lingvistice și cu atitudini discriminatorii legate de naționalitatea lor. Ridiculizarea identității lor și excluderea din contextele de socializare online accentuează dramatic sentimentul de izolare resimțit de acești tineri.

Participarea la acest proiect m-a convins că educația pentru siguranța digitală nu se limitează la stabilirea de reguli și utilizarea unor instrumente tehnice, ci trebuie să includă dezvoltarea empatiei, a spiritului de echipă și a inițiativei personale.

Elevii capabili să ia decizii în momente dificile și să acționeze responsabil devin exemple de urmat pentru grupurile din care fac parte.

Reușita unei experiențe Erasmus+ este măsurată, în mare măsură, prin capacitatea participanților de a transforma informațiile acumulate în practici și strategii funcționale pentru comunitatea școlară.

Noi, cadrele didactice, avem obligația de a ne propune formarea unor elevi empatici, care nu rămân indiferenți în fața situațiilor de cyberbullying, care știu să acționeze corect și să ofere sprijin constant colegilor lor.