De ce apare această solicitare tocmai în momentul culcării?
Când se stinge lumina și rutina zilnică se oprește, multe familii se confruntă cu o cerință recurentă din partea copiilor: dorința de a avea un părinte în apropiere până când somnul nu se instalează complet. Această dinamică ridică întrebarea esențială privind granița dintre o nevoie afectivă legitimă și o dependență care perturbă echilibrul casei.
Ultimele știri
Numele de bebeluși Walton care lucrează dincolo de spectacol
Registru de cadouri pentru bebeluș: ghid anti-stres pentru părinții debutanți
Stresul fetelor: Ce le doare cu adevărat și ce cer de la părinți
Cele mai bune rezervări pentru adolescenți 2026Distincția fundamentală constă în diferența dintre a adormi în prezența unei figuri de atașament, ca parte a unui ritual plăcut, și imposibilitatea absolută de a intra în somn fără acea prezență specifică.
Imaginează-ți secvența tipică de seară: cartea a fost citită, apa a fost oferită, dulapurile au fost inspectate pentru eventuale monștri și lumina de veghe a fost lăsată aprinsă. Chiar când părintele se îndreaptă spre ușă, apare rugămintea de a mai rămâne câteva minute. Părintele se așază pe marginea paturii, schimbă câteva replici, apoi încearcă din nou să părăsească încăperea, doar ca să audă insistentul „stai până adorm”.
Durata acestui episod variază considerabil, de la zece la patruzeci de minute, iar în seriile mai dificile, orice mișcare spre ieș pare să trezească instantaneu copilul, generând neliniștea că aș fi construit, fără intenție, un ritual din care ambele părți nu mai reușesc să iasă.
Nu există o vârstă universală la care toți minorii ar trebui să fie capabili să spună „noapte bună” și să adoarmă autonom. Aspectul crucial nu este vârsta în sine, ci natura interacțiunii: prezența adultului este o sursă de conexiune pozitivă sau a devenit o condiție strictă, astfel încât copilul nu mai poate adormi în absența sa, iar întreaga familie își organizează serile în jurul acestei constrângeri?
De ce apare această solicitare tocmai în momentul culcării? Un copil care merge fără probleme la grădiniță sau la școală și se joacă ore întregi fără a-și căuta părinții poate deveni, paradoxal, extrem de dependent de prezența lor când se lasă întunericul.
Pe parcursul zilei, stimulii, activitățile și interacțiunile sociale sunt constante, însă seara aduce un ritm mai lent, iar momentul culcării implică o separare, chiar dacă temporară, până în dimineața următoare.
Expresia „stai cu mine” nu trebuie interpretată automat ca o capriciozitate sau o încercare de a pierde timpul. Adesea, copilul dorește pur și simplu câteva minute de intimitate, iar alteori este exact momentul în care își amintește de evenimente din ziua respectivă pe care nu le-a partajat anterior.
În etape specifice ale dezvoltării, nevoia de legătură afectivă se intensifică, de exemplu la începutul vieții școlare, după o mutare, la nașterea unui frate sau în timpul unor transformări majore în structura familială.
Psihologul clinician Anna Loiterstein, de la Child Mind Institute, sugerează ca, înainte de a interveni asupra comportamentelor de seară, să se identifice cauza reală a dificultății de adormire. Frica de întuneric sau de singurătate pot fi factori determinant, la fel ca și stresul din mediul școlar sau conflictele interpersonale cu colegii.
Prezența lângă copil la culcare este o greșeală sau o nevoie afectivă?
În astfel de seri, o întrebare directă precum „Ce te îngrijorează cel mai mult când plec din cameră?” se dovedește a fi mai utilă decât reproșul „De ce nu poți dormi singur?”.
Un sfat practic este ca, dacă observi că toate conversațiile importante au loc abia după stingerea luminii, să rezervi zece minute de „timp exclusiv pentru noi” în afara paturii. Astfel, copilul își păstrează momentul de apropiere, dar nu mai simte nevoia să prelungescă procesul de adormire pentru a-l obține.
Prezența lângă copil până adoarme nu înseamnă automat că s-a făcut o greșeală.
Dacă ritualul este funcțional pentru familie, somnul este suficient și părintele nu se simte captiv în fiecare seară, atunci simpla prezență nu trebuie tratată ca o problemă care necesită remediere rapidă.
Obiceiurile de somn variază enorm între culturi și familii, iar datele europene evidențiază diferențe semnificative în durata somnului copiilor din diverse țări.
Studiul IDEFICS, efectuat pe un eșantion de 8.542 de copii cu vârste cuprinse între doi și nouă ani din opt țări europene, a identificat variații clare în durata somnului nocturn, autorii analizând și influența practicilor familiale și culturale asociate cu culcarea. Rezultatele indică faptul că copiii din nordul Europei dormeau, în medie, mai mult decât cei din sud și estul continentului. Acest lucru nu implică superioritatea automată a unei practici față de alta, ci subliniază lipsa de sens a evaluării somnului copilului comparativ cu familia vecinilor.
Un copil care preferă prezența adultului timp de zece minute și apoi adoarme liniștit, dormind bine și funcționând normal în timpul zilei, se află într-o situație distinctă de cel pentru care separarea de părinte declanșează în fiecare seară o confruntare de o oră.
Un alt sfat important este ca, în loc să te întrebi dacă copilul ar trebui să adoarmă singur la vârsta sa, să te gândești dacă ritualul curent este eficient. Dacă toți membrii familiei dorm suficient și nimeni nu suferă, nu este necesar să modifici un obicei doar pentru că alți părinți procedeză diferit.
Situația devine problematică când copilul nu adoarme niciodată fără prezența ta. Aici, rigiditatea ritualului este factorul cheie, nu doar faptul că te afli în cameră.
Este util să este obligatoriu să rămâi în fiecare seară până când somnul este profund, copilul refuză ca alt adult apropiat să îl culce, plecarea ta provoacă constant un conflict sau întregul proces preia atât de mult timp încât ora de somn este amânată constant?
Fenomenul cunoscut sub denumirea de „asocieri de adormire” explică acest mecanism: condițiile specife prezente în momentul în care copilul intră în somn devin repere fixe pe care le va căuta sistematic de fiecare dată pentru a reproduce aceea stare de relaxare.
Sursă: totuldespremame
Conținut scris de redacția noastră parintiinpas.ro / Georgiana Mihalcea, redactor și asistat AI.
Alte articole:
