Prima destinație a fost Spitalul de Pediatrie „Grigore Alexandrescu” la ora
Confesiația unei mame, publicată pe 5 octombrie 2026, surprinde o realitate dureroasă: odată ce un adolescent atinge majoritatea legală, accesul său la serviciile de urgență devine o bătălie, chiar dacă starea sa fizică este precară. După opt ore petrecute la Spitalul Universitar „Cristina Călin”, autoarea descrie cum sistemul medical tratează tinerii de 18 ani ca pe adulți independenți, lăsându-i să facă față singuri suferinței.
Ultimele știri
Numele de bebeluși Walton care lucrează dincolo de spectacol
Registru de cadouri pentru bebeluș: ghid anti-stres pentru părinții debutanți
Stresul fetelor: Ce le doare cu adevărat și ce cer de la părinți
Cele mai bune rezervări pentru adolescenți 2026Acest scenariu se repetă în fiecare sezon al virozelilor și al gripelor, perioade în care și adolescenții mai mari sunt loviți de diverse virusuri. Aceștia suferă de febră, cefalee intensă, vărsături și o stare generală de slăbiciune, ajungând uneori să solicite asistență medicală de urgență.
Totuși, din momentul în care devin majori, medicii consideră că ei se pot descurca singuri, o tranziție bruscă care nu este pregătită nici de copil, nici de părinte.
În săptămâna precedentă incidentului, mama și fiica sa au traversat împreună toate etapele unei infecții virale. Fata a avut un curs mai agresiv al bolii, în timp ce mama a continuat să o susțină, conform așteptării sociale conform căreia mamele nu au timp pentru astfel de probleme.
După o vizită la medicul de familie, care a prescris un tratament, situația părea să se amelioreze inițial. Cu toate acestea, vineri dimineața, adolescenta s-a trezit cu vărsături, dureri de cap severe, amețeli și o stare generală de rău. Pe măsură ce ziua a avansat, simptomele s-au agravat, determinând familia să decidă să meargă la spital în cursul serii.
Prima destinație a fost Spitalul de Pediatrie „Grigore Alexandrescu”, unde au ajuns la ora 21:00. Deoarece fiica ei împlinise 18 ani cu câteva luni înainte și era elevă la liceu, mama a ales acest spital bazându-se pe o informație primită de la o prietenă a fetei.
Aceasta susținea că, până la absolvirea liceului, tinerii puteau fi tratați în unitățile de pediatrie. La triaj, cu fata având un aspect palid, personalul a început să culeagă datele personale. Când a auzit vârsta pacientului, reacția a fost una de ezitare.
Un coleg a intervenit, explicând concis că legislația s-a modificat și că sistemul nu mai permite prezența minorilor sau a persoanelor de 18 ani în secțiunea respectivă.
Fără a verifica detaliat corectitudinea afirmației, familia a plecat spre Spitalul Universitar, cea mai apropiată opțiune de domiciliul lor.
Mama recunoaște că nu avea o experiență extinsă cu spitalele de adulți, având doar câteva vizite anterioare la Spitalul Universitar, care nu au depășit niciodată patru ore. Ea a presupus optimist că și de această dată așteptarea va fi scurtă. La ora 21:30, la camera de gardă, procedura a inclus măsurarea tensiunii arteriale și acordarea unei brățări verzi, semnificând o prioritate medie.
Așteptarea inițială a fost estimată la două ore, bazată pe optimism ridicat!
Familia a fost îndrumată să aștepte în hol, un spațiu aglomerat cu aparținători, pacienți cu aceeași culoare de brățară și chiar paturi mobile cu persoane care nu mai aveau loc în încăperile dedicate.
Atmosfera era una de tensiune, cu pacienți adormiți, alții gemând sau plângând.
Calculul inițial al timpului de așteptare, bazat pe un nivel ridicat de optimism, a estimat o așteptare de două ore.
Totuși, după o oră în care nimeni nu a fost chemat înăuntru și nici un pacient nu a părăsit zona, realitatea a devenit evidentă: noaptea se anunța lungă.
În timp ce așteptau, fiica ei își sprijinea capul pe genunchii mamei, căutând o poziție care să atenueze durerea și amețeala. Fluxul de pacienți noi continua, atât cei care sosau singuri, cât și cei transportați cu ambulanțele.
Deși au considerat de mai multe ori să plece, decizia a fost de a rămâne, deoarece tratamentul de acasă nu mai funcționa și starea fetei se deteriora, cu weekendul iminent.
La miezul nopții, a apărut îndoierea privind locația. Fata a întrebat dacă și în clinici private așteptările sunt similare, întrebare la care mama nu a putut În timp ce așteptau, au observat că persoane care au sosit ulterior, tot cu brățări verzi, erau chemate înăuntru, probabil din cauza gravității mai mari a afecțiunilor lor.
O doamnă, care îl însoțea pe soțul ei, țipa către securist, cerând explicații pentru faptul că aștepta de la ora 20:15. La ora 00:00, mama a decis să mai rămână o oră. Fiica ei simțea frig intens, sete și pulsarea puternică a timplor.
Cautând soluții pentru hidratare și energie, mama a descoperit că la camera de gardă nu exista un automat de cafea sau un loc unde să cumpere apă sau ceva de ronțăit, facilități absente în zona de așteptare. Deși existau chioșcuri de peste drum, dar aceasta ar fi însemnat să o lase singură pe fiica, pe care o temea de a o lăsa singură.
Adolescenta se temea să nu fie singură și pentru consultarea medicală, mai ales având în vedere frica ei de ace și de extracția de sânge, o procedură pe care o considera stresantă din cauza fricii de ace.
Sursă: totuldespremame
Conținut scris de redacția noastră parintiinpas.ro / Cristina Călin, redactor și asistat AI.
Alte articole:
