De ce devine tatăl-șofer un manager al haosului zilnic?
Copiii se întorc în bănci, iar noi, părinții, revenim la orarul și obiceiurile școlare. Pentru mulți tăți, asta înseamnă că, după liniștea concediului de vară, repornim mică întreprindere de deplasări cu un singur pasager.
Ultimele știri
Numele de bebeluși Walton care lucrează dincolo de spectacol
Registru de cadouri pentru bebeluș: ghid anti-stres pentru părinții debutanți
Stresul fetelor: Ce le doare cu adevărat și ce cer de la părinți
Cele mai bune rezervări pentru adolescenți 2026Un pasager foarte exigent, care rar plătește, adesea întârzie la program și se amintește, abia când suntem lângă destinație, că a lăsat ceva acasă.
Ca tată, percep începerea școlii prin sunetul alarmei, care redevine foarte matinal, prin blocajele din traficul bucureștean și prin discuțiile tensionate din prima parte a zilei. Ca specialist în psihoterapie, observ fenomenul dintr-un unghi diferit.
În această perioadă, în cabinetul meu reapar întrebările părinților: „Etapa de ajustare va avea loc?”, „Va reuși să creeze legături de prietenie?”, „Va plânge când îl las la grădiniță?”, „Vă va face față cerințelor?”.
Este remarcabil că discuția se concentrează în mare parte pe modul în care copilul se adaptează, în timp ce puține atenție se acordă modului în care noi, adulții, trecem prin aceeași transformare.
Adevărul este că, cu sunetul primului clopoțel, nu se modifică doar programul copilului, ci se reorganizează întreaga celulă familială.
Unul dintre semnele evidente ale schimbării pe care o simt ca tată, odată cu începutul anului școlar, este revenirea la un orar fix. În timpul concediului, negociez mai ușor ora de culcare, plec acasă cu zece minute mai târziu decât obiceiul și, uneori, uit chiar ziua săptămânii.
Dar, odată ce începe școala, momentul de trezire nu mai este supus negocierei. Fiecare dimineață pornește din nou cu trezitul, cu prepararea micului dejun, cu încărcarea ghiozdanului și cu întrebarea rituală: „Ai luat tot ce trebuie?”.
De obicei, urmează traficul, ajungerea la școală, plecarea la loc de muncă și, la finalul zilei, traseul invers: luăm copilul, îl ducem la fotbal, la engleză, la înot sau la orice altă activitate programată pentru ziua respectivă.
Uneori am impresia că, în perioada școlii, una dintre sarcinile noastre principale este să conducem în permanență contra ceasului, zigzagând prin blocajele din oraș.
De ce „sunt bine!” ascune epuizarea?
În spatele acestei rețele de deplasări și programări există o întrebare fundamentală: cine păstrează în minte toate sarcinile care trebuie efectuate?
Cine ȘTIE data și ora întâlnirii cu părinții? Cine citește notificările din grupul clasei pe aplicație?
Cine știe că, marți, e necesară o tricou albă, miercuri cer două pachete de hârtie colorată și vineri copilul trebuie să aducă la școală un obiect simbolic pentru toamnă?
În numeroase familii, această sarcină cognitivă, adesea numită „încărcarea mentală”, rămâne în mare parte pe umerii mamei. Tatăl se implică, dar uneori intervenția lui are forma unui „Spune-mi ce trebuie să fac și eu o fac”. Dificultatea este că și a ști ce trebuie făcut reprezintă, în sine, o activitate exigentă, care consumă timp și energie.
Această situație poate deveni ocazia propice pentru o renegociere a rolurilor în cadrul cuplului. Nu este suficient să se stabilească cine îl duce și cine îl ia de la grădiniță sau școală; este esențial să se determine cine își asumă responsabilitatea pentru anumite domenii din viața copilului.
Fără această claritate, există riscul ca un părinte să devină efectiv managerul familiei, în timp ce celălalt să se comporte ca un angajat bine intenționat, dar pasiv, care așteaptă instrucțiuni detaliate înainte de a acționa.
„Tati, nu vreau să merg”
Pe lângă aspectele logistice, există o dimensiune a adaptării la începutul școlii care are o semnificație mai profundă. Unele copii așteaptă cu entuziasm prima zi de școală, în timp ce alții o primesc cu mai puțină entuziasm. Pentru un mic care face primii pași în grădiniță, poate apărea teama de separare. Pentru unul care intră în clasa pregătitoare, anxietatea poate proveni din necunoașterea unui mediu complet necunoscut.
La copiii mai mari, întrebările devin mai complexe: „Vă voi face prieteni?”, „Ce se va întâmpla dacă râd de mine?”, „Ce se întâmplă dacă doamna nu mă va place?”, „Voi reuși să îmi fac treaba?”.
Sursă: totuldespremame
Conținut scris de redacția noastră parintiinpas.ro / Mihai Georgescu și asistat AI.
Alte articole:
