Noi, spre deosebire, ajungem să presupunem și să vedem răul din jurul nostru
Noi avem înaintea noastră un cuvânt de mântuire care să ne ducă la Dumnezeu.
Ultimele știri
Cum să obții răspunsuri sincere de la copil după școală
Cum transformați curățenia curții într-o distracție pentru toată familia
Banii de plastic și ecranele: De ce educația financiară a copiilor a devenit o urgență
Alegerea biberonului ideal: De ce sticla borosilicată a cucerit părinții moderniPărintele Justin ne învață cum să depășim capcanele inamicului nostru sau de propriile noastre slăbiciuni pentru a nu cădea în păcat prin care ne putem pierde atât de ușor milă și iertarea păcatelor noastre.
(V. G.) - Tată înțelept, judecarea aproapelui este una dintre păcatele în care adesea ne târâm.
De ce judecăm atât de ușor? - În zilele noastre suntem foarte ușor atrași să-i judecăm pe aproapele nostru, pentru că suntem mereu în poziția de a judeca faptele altora.
Dacă suntem la muncă, trebuie să comparăm munca colegilor noștri, să o cuantificăm. Fie că este vorba de sport sau muzică, același lucru: comparăm mult și încercăm să vedem defectele celuilalt. Dar aceasta nu este încă o hotărâre; poate fi cel mai mult un draw.
Judecarea aproapelui tău începe atunci când îl caracterizezi, când îl referi la el ca la o persoană, nu la faptele sau manifestările lui. Să luăm un exemplu: cineva a furat. Dacă spui că a furat, vorbești despre ceea ce a făcut; dacă spui că a fost un hoț, atunci l-ai condamnat. Deci, când nu vorbim despre fapte, ci despre persoană, mergem la tribunal. Există o mulțime de critici în lume astăzi; oamenii sunt judecați peste tot. Și adesea, prin intermediul altora, ne exprimăm propria noastră nemulțumire interioară.
Vedem în ei exact ce există în noi. Așa cum a spus profetul David: În lumina ta vom vedea lumină. Într-un fel, chiar și răul se întâmplă.
Prin pasiunile mele văd pasiunile altora. Părintele parisien Teofil a plăcut de un cuvânt al lui Patrick: Cu atâta bunătate nu știa ce este răul. Nu a văzut răul.
Demonii se bucură să rănească alții și încearcă să transmită această bucurie
Noi, spre deosebire, ajungem să presupunem și să vedem răul din jurul nostru prin răul din noi. Răul nostru devine lentila prin care descoperim răul în vecinul nostru. Pentru că avem aceste lucruri și nu suntem în pace cu ele, ajungem să le judecăm în celelalte. Îi pedepsim în ea tocmai pentru că refuzăm să-i pedepsim în noi înșine. Cine se judecă pe sine nu-l judecă pe aproapele său. Pentru că nu ne-am rezolvat problemele noastre interioare, când le vedem în cealaltă persoană, reacționăm imediat.
E chiar mai ușor, mai convenabil, să condamni răul din cealaltă decât răul din tine însuți. Pentru a vedea asta în tine este mai dureros: este nevoie de pocăință și efort din partea ta. Dar dacă răul este în celălalt, atunci el trebuie să lupte împotriva propriului său rău, și noi doar vedem, noi doar vedem.
Să vedem răul în altcineva nu ne scoate din zona noastră de confort. Nu mai lucrăm virtute în relații! - Părinte, avem o anumită plăcere în judecată, în bârfe, în bârfe.
Deși știm că e păcat, trăim ca o bucurie când plângem. - Având aceleași păcate, când judecăm celălalt, experimentăm un sentiment de superioritate iluzorie. Avem impresia că suntem mai buni doar pentru că vedem păcatele celeilalte persoane sau că noi constatăm că și el le are.
De asemenea, este, într-un fel, o răzbunare a propriului nostru egoism: dacă alții au aceleași păcate ca noi, atunci nu e atât de rău că le avem.
Există chiar un anumit sadism în a se bucura de răul celuilalt. Și mai mult, dacă te obișnuiești cu răul din tine și te hrănești cu el, te hrănești cu răul din celălalt. Răul devine mâncarea ta și chiar ocazia ta de bucurie.
Demonii se bucură să rănească alții și încearcă să transmită această bucurie răului și oamenilor. Astfel omul ajunge să-și satisfacă propriul rău, propriul său egoism, participând la rău al altcuiva. În cele din urmă, răul devine mâncarea răului. - Noi credem că păcatul judecății nu este un păcat atât de grav: Nu am făcut nimic, nu am pus pe nimeni pe cap.
Și totuși, Dumnezeu pedepsește acest păcat foarte sever. De ce? − Este un păcat foarte grav pentru că, judecându-ne pe noi înșine, ne punem în locul lui Dumnezeu. Sfinții Părinți spun că cel care-și judecă aproapele se face anticrist: îl îndepărtează pe Dumnezeu și se așează în locul lui să-l judece pe celălalt.
Mai mult, el stabilește pedeapsa, hotărăscând ce merită și ce nu, și uneori ia măsuri împotriva ei.
Sursă: familiaortodoxa
Conținut scris de redacția noastră parintiinpas.ro / Arhimandrit Iustin Miron și asistat AI.
Alte articole:
